24
Un El mai negricios privește buchetul cu flori ținut strâns în brațe și-mi strigă de pe schelă: “La mulți ani, fata! Ne dai și nouă o floare?” Mă uit cum rânjește mândru printre dinți, făcându-le semne grosolane prietenilor cu care împarte o șipcă văruită într-o doară. Le zâmbesc și eu cum se cuvine și-i urlu negriciosului un suav: Mulțumesc, domnu’, cât să facă-nconjurul clădirii de ciment și să-i flateze bunul spirit de observație. Apoi mă-nfig bine cu tocurile în pământ și o iau agale, printr-un aer bezmetic ce umbla printre clădirile cenușii, anunțând ploaia, cu gândul să-mi prind minunea de autobuz scârțâitor care mă va duce la clădirea de sticlă. În urma mea, un cor de voci răgușite își începe, în ritmuri de bătăi din palme, un La-mulți-ani-variantă-proprie, în amestec de fericire, sănătate și virtute, dorite la grămadă cu prea-cerutele iubire și lovele. În câteva minute, o schelă întreagă își cânta intențiile…
