Amintiri fără timbru

January 2012

10 Posts Back Home
Showing all posts made in the month of January 2012.

“Nu te mai aud”

my mind my playground

“Nici eu pe tine”, i-am replicat scurt, tăios, într-o singură respiraţie, de parcă n-ar mai fi existat secunde după. I-am închis la următoarea bătaie de gene, prin apăsări repetate, furioase, pe tasta roşie a telefonului. De cel puţin 8 ori, până am fost sigură că toată conversaţia aia s-a dizolvat în stropii mari de ploaie. Filmele ne învaţă că următoarea scenă te obligă să alergi pe o stradă pustie, pe care să o traversezi prin stări. Furie la primul felinar cu lumină difuză, tristeţe la o încetinire a picioarelor, resemnare într-un cadru blocat pe o privire peste umăr, optimismul unei opriri. De la un capăt al străzii la zâmbetul de la celălalt. Şi, gata, eşti vindecat! Rămâne ca următorii 3 ani din viaţa ta să ruleze cu viteza celor câteva secunde rămase până la generic. În toate secundele zâmbeşti. În toate secundele ai învăţat dintr-o simplă fugă, dintr-o simplă stradă……

Keep Reading

Paris – Des vitrines

calatorii

Acolo, pierdută la braţul unui manechin cu gene de plastic şi buze lipite în nu-ştiu-ce fabrică din China, pierdută între geamuri strălucitoare, cu decizia umbrelor, culorilor, pieselor centrale. Acolo mă vedeam lucrând.  Cu mâni prinse în haine, în idei, în gânduri de trecători. Să fiu eu cea care dă viaţă unor personaje uzate de atâtea priviri. Că doar aşa îşi cuantifică experienţa de viaţă manechinele privitoare de străzi, în bătăi de gene, în opriri bruşte, în guri căscate. Să compun, pe rând, arii clasice cu tenori închipuiţi, ori poate o scenă ruptă din cel mai frumos vis din copilările, în care bomboanele glazurate şi o lumină difuză pot ajuta o rochie diafană să-şi găsească stăpâna. N-a fost să fie. Singura vitrină gândită strategic îmi şade în dreapta, loc de păstrat suveniruri colorate, văzute doar de pescăruşii care mai se izbesc, din când în când, de geamul de la 9. Dacă…

Keep Reading

Gustul încercărilor

evenimente

Bucătăria e încăperea aceea cu sandwich-uri? Unde gătesc eu doua felii de paine, între care  arunc bucăţi de caşcaval, piept de pui, presar puţină sare peste, apoi le lipesc şi le mănânc? Daaa, îmi amintesc vag de ea. Interacţionăm de câteva ori pe an, acasă la părinţii mei, în preajma sărbătorilor, când cărţile de bucate se transformă-n pagini de roman cu acţiune încâlcită. Atunci descifrez gramaje şi clocoteli de parcă ar fi teze filosofice, joglez cu mirodenii până-mprumut hainelor din consistenţa lor, îmi las amprentele mai dulci sau mai sărate pe mobila albă, într-un adevărat laborator de împletiri chimice ale prafurilor de copt. Încă-mi iubesc cărţile de tip ceaslov, cu ingrediente simple, cu nume descifrabile. Cu cât coperţile sunt mai noi, cu atât totul devine mai alambicat, încât te trezeşti că ţi se cere să amesteci nu-ştiu-ce păstăi de vanilie înr-un aluat de unt, miere şi piper. Îmi păstrez şorţurile pastelate,…

Keep Reading

Ritmuri

my mind my playground

Anne, hai să-ţi povestesc!  Eu am crescut pe muzica greierilor din grădină. Cu mieunatul pisicilor şi glasurile copiilor ce-şi pierdeau orele în jocuri prăfuite pe stradă. În liniştea serilor de vară, abia câte-un hămăit mai puternic acoperea clinchetul şinelor de tren care pătrundea prin ferestrele larg deschise, până la biroul la care îmi măzgăleam primele litere. Prindeam nopţile la bunici, într-un pat vechi, aşezat sub cireşul mare. Ascultam cum cad fructele coapte pe cisterna din curte. Urmăream cu privirea agitaţia unui ţânţar şi mă jucam cu umbrele, încercând să le prind între degete. Am copilărit cu zgomotele unei case ce se înălţa odată cu mine. Nu inserez link-uri, astea-s cântece pe care le simţi, nu le asculţi. Pe la 8 ani am descoperit că în mijlocul sufrageriei trona, singuratic, un pick-up. Eram prea mică să pot umbla singură la el, aşa că-l urmăream cu fascinaţie pe tata cum fixa cel…

Keep Reading

And the FreePass goes to…

evenimente

Puţin suspans, vă rog! Nu-i el Glob de aur, dar este o săptămână întreagă de mişcare şi zâmbit întruna, oferită de LaserMaxx. Nota Bene! La covorul roşu se ajunge doar trecând printr-un joc de şotron, musai într-un picior, ţopăind după un dop de plastic. Nu sunt indicate tocurile sau glitter-ul. În apropiere, doi oameni foarte draguţi şi zâmbitori îţi vor umple palmele cu fise şi te vor conduce către tărâmul jocurilor. Ţine minte că pentru ei până şi aşteptarea e o joacă plăcută. Când o să simţi că mâinile tale tremură de la atâta air hockey şi fussball, acela e sigur momentul să te avânţi prin labirint, în căutarea vestelor colorate. Deja ai antrenament, eşti gata de acţiune! Acolo, strategiile diferă în funcţie de caloriile pe care ţi-ai propus să le dai jos. Fie mergi, binişor, la pas domol după săgeţi, prefăcându-te că admiri stilul vestimentar cu beculeţe, fie alergi şi…

Keep Reading

Paris – Fugitive beauté

calatorii

La final de noiembrie, apăreau la fiecare colţ de stradă picioare ce purtau cu eleganţă pantofi de catifea. Un taior albastru-marin se plimba braţ la braţ cu o haină de blană, fără să ţină cont de picăturile care strângeau oamenii muşuroi lângă ceşti mari cu cafea. Ele se încălzeau de la vitrinele colorate şi, atunci când zâmbeau larg pe străzile din Montmartre, îşi contabilizau cu coada ochilor admiratorii. Un el spilcuit păşea cu nonşalanţă. În apropierea lui, un cerşetor îşi strângea măruntul într-un Louis Vuitton. Pe Champs Elysee, se vorbea afectat despre vreme. Eu… Eu visam să am două geamuri mari care să dea în Rue Saint Germain. Să le povestesc oamenilor că am ajuns, în sfârşit, acasă.

Keep Reading

LaserTag

evenimente

Probabil că din solidaritate faţă de o fostă coechipieră, alături de care a şi câştigat Cupa Bloggerilor acum ceva timp, Andrei a decis să-mi ofere o săptămână de relaxare prin alergări strategice şi împuşcături cu lumini.  Mai exact, de azi până joia viitoare FreePass-ul pentru bloggeri de la LaserMaxx e la mine! Cum am senzaţia că e pentru prima dată când biletul câştigător a picat  în mâna unei fete, mă tot gândesc cum să-mi conving prietenele şi cititoarele să înlocuiască pentru o săptămână sala cu alergatul după vestele colorate din City Mall sau Afi Cotroceni. Aş încerca o campanie pentru renunţarea la tocuri, rochii, gesturi delicate pentru 7 zile, dar încă mă gândesc la strategii de abordare. Mă gândeam să infiltrez mesaje cu trimitere la abdomene perfecte, să fac referire la luminile disco atunci când vorbesc despre echipament, să le sfătuiesc să-şi imagineze că în echipa adversă se află foşti iubiţi îmbrăcaţi kitschos care…

Keep Reading

Concurs: Echilibru în toate

evenimente

A mai trecut o săptămână. Blazat, demotivat, ajungi la convingerea că nu mai vrei doar bunăstare materială, aşa că soliciţi şi confort psihic la pachet. Te gândeşti că poate e o nouă mişcare dacă toate emisiunile alea de seară la care adormi de obicei au început să vorbească despre armonie interioară şi împlinire personală. Aşa că intri într-un supermarket şi cumperi la supra-preţ un teanc de ghiduri ale fericirii şi înţelepciunii. Toate au titluri care prevestesc un număr fix de sfaturi de “Cum să…în N paşi”. Peste drum, un fast-food. Locul perfect pentru a deschide cărţile minune  ce-ţi vor îmbogăţi viaţa. Asezonezi cele 5 idei citite cu minim 2 porţii de cartofi prăjiţi şi un hamburger cu 3 sosuri. Te ridici greoi de la masă, lăsând drept semn de carte o ştampilă unsuroasă a propriului deget. La 5 paşi distanţă te aşteaptă maşina. Doar n-oi merge pe jos cele trei…

Keep Reading

Plouă-n ianuarie

fotografie

La final de săptămână, seara, îmi prepar meticulos un ceai şi ies pe balcon să privesc oraşul. De sus. Cumva sfidător, cu un ochi închis, ca atunci când eram mică şi măsuram luna cu degetele, încep să prind de gulere oamenii care aşteaptă în staţii, zgribuliţi, nerăbdători, şi-i ridic în aer ca pe nişte păpuşi lipsite de puteri. Unii-mi rămân în palme, alţii, revoltaţi, îşi lipesc tălpile de asfaltul ud şi-şi îndreaptă privirile rătăcite după autobuzul care-i va duce către destinaţii. Au urechile înfundate cu zgomote şi apasă frenetic butonul volum, încercând să dea clipa la maxim. Se agaţă de versuri, de rime, de voci, într-o mare de neoane plantate printre copaci. Sunt frustraţi că tot ce pot face e să aştepte. Eu zâmbesc, lipindu-mi obrazul de ceaşca fierbinte. Cu 20 de minute în urmă eram printre ei, mângâind din priviri un căţel zgribulit care se gudura pe lângă mine.…

Keep Reading

Paris – La belle epoque

calatorii

Mi-e greu să-i dedic Parisului meu drag un singur titlu. A fost primul oraş în care paşii mei de călător stingher nu s-au mai grăbit. Singurul loc în care am ştiut,  dintr-o privire, că mă voi întoarce. Curând. Am lipit cu grijă câteva fotografii dintr-un şir mai lung care abia aşteaptă să-şi găsească locul aici, printre amintiri fără timbru. Sper că v-au plăcut!

Keep Reading
Navigate