Amintiri fără timbru

November 2011

8 Posts Back Home
Showing all posts made in the month of November 2011.

Călătorii. Mereu dus, mereu întors.

calatorii

Te cuprinde de multe ori dorinţa de a fugi, o anume sete de eliberare, de despovărare, năzuinţa depărtării şi a noutăţii. Nu e nimic altceva decât dorul de a călători, care se manifestă năvalnic, ca o patimă. Aproape ca o rătăcire a simţurilor. Şi, dintr-o dorinţă lacomă de a vedea aievea toate minunăţiile acelea cu care ţi-ai hrănit entuziasmul şi imaginaţia atâta timp, îţi faci curaj şi-ţi cumperi un bilet de avion. Dus-întors. Mereu dus, mereu întors, într-o ordine copleşitoare care-ţi traduce frica de a rămâne prins în destinaţii îndepărtate sau de a te mulţumi cu cele mult prea cunoscute. O simplă bucată de hârtie lucioasă te învaţă să cauţi răspunsuri  în forfota lumii exterioare. Te obligă să stai în aeroporturi cu mâinile încleştate pe hărţi, cu ochii fixaţi pe panouri, să-ţi cântăreşti gândurile asemenea bagajelor închise cu lacăte aurii. 23 de kilograme poţi transporta la cală. În avion, doar…

Keep Reading

O plecare

calatorii

În câteva ore voi fi în aeroport, cu ochii pierduţi pe tabela cu zboruri, cu gândul la frigul şi la ceaţa aia groasă pe care o să le las în urmă pentru altele cu accent ceva mai pretenţios. În alte câteva ore o să fiu în Franţa. Paris, mai exact. Şi plec cu aceeaşi senzaţie stupidă pe care o îmbrăţişez de fiecare dată, cu precizia unui ceas elveţian, că la întoarcere lumea se va afla într-un dezechilibru major, iar eu sunt singura care o poate centra cumva. Că în astea cinci zile tot ce nu s-a întâmplat într-un an se va întâmpla, că munţii  se vor mişca din loc, iar pământul o să decidă să-şi schimbe culoarea cât timp sunt plecată. Nu vreau să povestesc acum despre ce înseamnă pentru mine oraşul  cu Sena şi Montmartre-le lui, ar dura prea mult să tastez frazele acelea iscusite şi binemeritate, iar eu…

Keep Reading

Lecţii neînvăţate

my mind my playground

Sunt zile care merită să fie scurte, privite de sus, de la un etaj aflat cât mai departe de realitate. Sunt zilele alea în care te gândeşti că omul poate chiar are vocaţia eşuării. Ca un fel de chemare. Când ai vrea să nu simţi că drumul tău banal spre casă pare rupt din dramele americane, iar tu eşti doar un personaj care merge cu încetinitorul, pierdut pe străzi şi printre gânduri, în timp ce note triste de pian apar de nicăieri. N-am învăţat: să consider normalitatea o stare excepţională că ‘sunt ceea ce mi se întâmplă’ să întâmpin cele mai aspre veşti cu cele mai calde zâmbete să încetez a-i mai ajuta pe cei care nu se lasă ajutaţi să-mi cunosc limitele să renunţ la nostalgii stupide, la stări bizare să consider tăcerea nobilă şi respingătoare. să ştiu să disting să mă bucur de claritate într-o relaţie. orice relaţie…

Keep Reading

Pe muchia unui zâmbet

my mind my playground

2 file cu poeziile lui John Keats, rupte dintr-un volum vechi al Bibliotecii, lăsate într-un caiet de matematică cu tot cu tema rezolvată pentru a doua zi; 31 de trandafiri albi legaţi cu panglici colorate, într-o zi de iarnă ca-n poveşti; 20 de fotografii cu numele străzilor pe care mergea zilnic în Anglia; 2 volume din anul 1900-şi-ceva căutate prin zeci de anticariate; 2 CD-uri cu melodii ale căror titluri compuneau în note când mai limpezi, când mai zbuciumate, etapele îndrăgostirii; 3 ore de stat în ploaie, aşteptându-mă să ies de la un examen; 30 de mesaje lungi, tastate într-o singură seară; un restaurant gol cu pian şi vioară; multe scrisori, tot la fel de multe cuvinte alese. Doar câteva fragmente frumoase din încercările firave sau hotărâte ale unor personaje romantice întâlnite în drumul meu, până acum. Şi-au avut rostul lor, aşa, ataşate diferitelor vârste, etape şi stări. Cu toate…

Keep Reading

iPhone 4S şi neuronii-oglindă

evenimente

Prima dată am auzit de “neuronii-oglindă” la un curs de Comunicare interpersonală, pe atunci fiind doar un alt concept complicat, pierdut printre multele definiţii ale vieţii afective. O lucrare de licenţă şi câteva cărţi mai târziu, am înţeles că ei pot explica foarte simplu nu doar apariţia empatiei, dar şi motivele pentru care cumpărăm. Pe scurt, “neuronii-oglindă” sunt responsabili pentru declanşarea  dorinţelor noastre de a deţine produsele acelea grozave pe care le vedem la ceilalţi, vinovaţi de victorii repetate împotriva gândirii raţionale. Când îşi intră în rol şi conceptul de imitaţie, este foarte probabil ca într-o singură săptămână să treci de la “Nu mi-aş cumpăra niciodata produsul X” la “Vreau să-l cumpăr acum”, doar pentru că ajungi să-l vezi peste tot. Mai adaugă în toată reţeta un strop de dopamină şi  eşti mândrul posesor al unei stări de euforie şi a câtorva pungi pline cu produse noi şi strălucitoare. Steve Jobs,…

Keep Reading

Vorbe urcate pe tocuri

my mind my playground

Sunt  zile în care realizezi că asfaltul nu-ţi merită pantofii albaştri cu toc. Cu siguranţă se va găsi o gumă de mestecat care să-ţi lege tălpile de trotuar, o groapă în care să-ţi abandonezi flecurile, cel puţin o denivelare care să-ţi amintească de oraşul în care  dai zilnic probe de echilibristică. Dacă nici toate aceste obstacole nu ajung să lase urme evidente ale unei lupte crâncene, că parcă război cu străzile nu l-aş numi, cu siguranţă vei găsi  în fuga ta cel puţin o mică baltă în care să plonjezi cu încredere. Nu,  nici măcar în intenţii nu se înrudesc cu cei din imitaţie de piele de şarpe, aşa că nu văd de ce ar trebui să fie nevoiţi să păşească cu grijă prin falsele jungle bucureştene. Ei sunt doar pantofii aceia care te-au făcut să scânceşti în mod repetat, atunci când treceai pe lângă o anume vitrină de pe Victoriei. Tot…

Keep Reading

Alege!

my mind my playground

Monotonia plăcută a unei existenţe ce te înfăşoara în păienjenişul ei plin de vrajă, dulceaţa unui trai deloc strălucitor şi cuminte sau neliniştea ce te goneşte şi te-obligă să-ţi destinzi voinţa încordată, să-ţi cauţi mulţumirea în realităţi inconfortabile ? Gândeşte-te! Sunt atâţia oameni plaţi, obosiţi de propria lor neputinţă, care te-ar vrea mereu lângă ei. Vei deveni, treptat, plasa de siguranţă, umărul pe care se va plânge, reportofonul veşnicelor nemulţumiri. Oameni cenuşii pentru care cenuşiul nu evocă nicio mohoreală. Ei îţi vor fura culorile, lăsându-ţi o lume cu multe colţuri în care să te loveşti. Oameni luminaţi de atâta cunoaştere falsă, încât şi-n rarele momente când te vor privi în ochi se vor gândi cum să-şi distrugă fiecare idee. Oameni perfizi, capabili să plăsmuiască lumi bizare în care să te închidă ca pe un obiect cumpărat la reduceri. Oameni care nu vor învăţa niciodată cum să se bucure pentru tine, care-ţi…

Keep Reading

Zâmbete în romantism

fotografie

Pare-se că guturaiul aduce la suprafaţă, cât se poate de intens, ceva momente de auto-analiză. Ar fi păcat să pierd ocazia. Prefer nuanţele. Ignor excesele. Râd cu poftă. Nu fac parte dintre cei care îşi petrec ceasurile de veghe întrebându-se dacă există şi de ce, de unde vin, ce sunt. Sunt lucruri care consumă timp, la fel cum sfeştnicul consumă ceară.Vorbele-mi dansează în cap după muzica pe care o am pe buze. Sunt ca ritmul unui film, care prinde elan în faţa imprevizibilului. Fredonatul meu le dă curaj oamenilor. Cu toate că, uneori, e pe muţeşte, în sinea mea. Ai crede, când mă întâlneşti, că încă păstrez un soi de nădejde copilărească şi o doză mare de încăpăţânare neîmblânzită. Mă enervez uşor pe oamenii care uită cât frumos este să spui mult, vorbind puţin. Privesc în sute de feluri. Visez mai mult decât ar trebui. Nu mă îndrăgostesc de tipare.…

Keep Reading
Navigate