Numele meu este Carmen şi la vârsta de 4 ani credeam că toate necazurile se şterg uşor cu o cârpă. Prima amintire e cu mine desculţă printre cărămizi şi praf, cotrobăind, prin ceea ce urma să fie magazia tatălui, după un pisoi vărgat şi slăbănog, în încercarea de a-l salva de o răceală.  Sau poate a fost prima dată când am văzut marea. Ştiu că m-am oprit la marginea ei, ţinând capul uşor plecat şi zgâriind în nisipul umed, cu vârful piciorului, felurite figuri. Aveam mâinile încleştate pe tivul rochiţei şi privirile împărţite în mod egal între mama care îmi zâmbea de pe plajă şi infinitatea aceea albastră şi tulbure care mă speria cumplit. Era vorba despre înfăţişarea animată a plajei, acel spectacol al oamenilor în costume multicolore care, cu braţele încrucişate sub cap, se odihneau pe moviliţele de nisip, dar şi despre bărcile  vopsite în roşu şi albastru din…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 3

Anii ’50. Bunicul din partea mamei stă în mijlocul fotografiei şi zâmbeşte uşor, pe sub căciula groasă de lână. Pare să-şi fi înfipt cu putere cizmele în zăpada încă proaspătă, imediat ce fotograful le-a făcut semn să-şi înţepenească pentru o secundă zâmbetele. Parcă-l şi aud cum strigă: “Nea Radule, aruncă şi mata băţul ăla! Şi tu, Nicule, mai lasă ţigara, că mi-amesteci imaginile de nici nu vă mai văd bine.” Aşa răspuns cred că i-a dat bunicul, de i s-a întipărit ghiduşia pe chip şi acolo a rămas timp lung, de zeci de ani. Lucra la vremea aceea ca electromecanic la staţia de desecare. În iernile geroase, drumul său către serviciu însemna traversarea apelor îngheţate bocnă ale Bălţii Borcea. Niciodată nu l-am întrebat de ce nu-i era teamă. Au fost puţine întrebări, toate despre unde se duc fulgii de nea şi ce poate să facă menghina din spatele curţii. Eram…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 1

Am vrut să scriu. Mi-au zburat zeci de titluri prin faţa ochilor, toate legate de casa în care am copilărit. Am început să deschid uşile bibliotecii. Am pus deoparte trei cărţi. Am tras, pe rând, toate sertarele. Am căutat prin colecţiile de vederi. Am scotocit prin cutiile cu amintiri. Am dezlegat şi am legat la loc panglicile colorate prinse cu atâta grijă. Până când, acolo, sub un teanc de cărţi, lângă Kuprin, Daudet şi Llosa, am găsit trei albume. Două de culoarea pământului, al treilea scăldat în nuanţele cerului la apus. Fiecare avea douăzeci de file de carton subţire şi alte douăzeci de foi transparente, ca hârtia de calc. Pe coperţi, imaginea unei case. Cotoarele, legate cu sfoară răsucită, ornate cu ciucuri coloraţi. Zeci de personaje şi alte zeci de motive să-mi imaginez poveşti. Primele poze, puţin îngălbenite, erau rupte la colţuri. Pălărie roz, rochie din dantelă, şoseţele scurte şi…

• 0
• 0
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
• 2