July 2011 Archives

#TimişoaraNoastră

calatorii July 28, 2011

Două fotografii dintr-un frumos oraş pe care îl voi cunoaşte mai bine în câteva ore. Iar încep o poveste, iar scot din tolbă zecile de superlative, aşa că fiţi blânzi cu mine! E mult prea mare entuziasmul că, în sfârşit, mi se va face cunoştinţă cu Timişoara. #TimisoaraNoastra e un proiect prezentat de Bere Timisoreana si sustinut de Hotel Timisoara. Parteneri: Mareea, Lucas Super Sandwich, Skoda Timsoara si Pizzeria Rustica. Ghidul nostru va fi Dan Caramidariu, iar voia buna de seara vine de la Trabucuri.com.

Keep Reading

În căutarea paşilor pierduţi

evenimente July 21, 2011

De mică mi-a plăcut să dansez cu paşi mici printre cuvinte. Nu conta că ringul de dans era foaia parfumată a jurnalului sau bucata de şerveţel adusă de chelner odată cu prăjitura cafenie servită. Am dansat stângaci de cele mai multe ori, fără să mă vadă nimeni că tai fără milă cuvintele nepotrivite şi las petele de cerneală să-mi ascundă nemulţumirea. Cu toate acestea, am continuat să mă pierd în ritmul alert al unor fraze şi să îmi las paşii să alunece pe ringuri de dans din ce în ce mai expuse. Încă mai învăţ să aştept şi să respir pe silabe. Să scrii nu e greu. Toţi avem acces la litere. Să scrii bine şi să transmiţi oamenilor, prin cuvinte, emoţiile trăite într-un moment anume este dificil. La fel se întâmplă şi cu dansul. Am avut mereu impresia că paşii mei sunt în ritmul muzicii, iar privirea şi unduirile…

Keep Reading

Călătorii #dinRomânia

calatorii July 13, 2011

Cu cerneală neagră, îngroşat, am găsit de curând scris pe un şerveţel păstrat printre celelalte mărunţişuri aruncate într-o cutie: “Am să rămân. Unde ar putea fi mai bine?” Şi mi-a fost bine aici, acasă, în locurile pe care le descopăr şi redescopăr cu fiecare ocazie dată. În Siriu există o cabană micuţă, cu livadă şi leagăn, care îmi tot arată de la 10 ani că, de multe ori, literele adunate sub coperţi colorate sunt tot bagajul de care ai nevoie atunci când pleci la drum. Pe pajiştile şi în padurile acestea unde nu se vede urmă de om, am crezut pentru prima dată că ating acea realitate supraomenească. E drept că pot da vina pe vârstă, dar momentul acela în care te apleci pentru a culege o floare şi, deodată, parcă eşti ţintuit la pământ, covarşit de greutatea cerului, fără să mai poţi face o mişcare, nu o să-l uit…

Keep Reading