Lasere şi vânătăi
Las “lirismul” la o parte preţ de un post şi încerc să cuprind, pe cât se poate, cât mai multe momente amuzante din seara trecută. Cum bine ştiţi, tinerii de la BEC Media au împlinit 2 anişori. Sunt energici, amuzanţi şi foarte buni jucători de laser tag – de ultima calitate am aflat, din plin, aseară la Cupa Bloggerilor cei vestiţi şi dornici de joacă. Propun să mai primească încă o dată un La Mulţi Ani cântat frumos în cor, de data aceasta fără voci răguşite de la alergatul haotic prin întuneric. Echipa nr. 2, numită Echipa Răniţilor, a Învingătorilor, Singura Despre Care O Să Scriu sau Din Care Am Făcut Şi Eu Parte (în funcţie de preferinţe), a fost formată, în ordinea numerelor de pe vestele care mi-au învineţit mie mâinile, din: – Auraş, în care am avut încredere încă de la început. Ştiam că în oraşul în care am crescut…
Valsul de la ora 8
Când eşti tânăr aluneci prin viaţă fără să ştii încotro te îndrepţi. De cele mai multe ori, îţi laşi paşii să te conducă în direcţii impuse şi, de prea puţine ori, te opreşti să simţi ritmul lucrurilor care te înconjoară. Săptămâna trecută, mi-am adus aminte că dansul te eliberează de necesitatea exactităţii. Este un declanşator minunat şi o combinaţie de paşi siguri, deprinşi prin ascultare şi repetiţie, amestecaţi cu emoţia pe care fiecare dansator o adaugă, instinctiv, prin mişcări lente sau energice. Valsul, de exemplu, te învaţă că nu doar ringul de dans, ci şi cel mai banal drum parcurs într-o zi de vară, îşi revendică dreptul la paşi siguri, care alunecă în ritmul muzicii, la o postură elegantă, cu spatele drept şi privirea omului care a descoperit că încrederea îl salvează de la multe bătălii. Te mai învaţă despre mâinile întinse, care te invită la dans, graţios, timid sau…
Direcţii
Numai în dimineţile grăbite, când te împiedici de cabluri, de idei, de oameni, când plouă cu galben şi bate vântul prin gândurile tale, numai atunci îţi pui temător întrebarea – de câte ori are un om dreptul să se piardă? E ziua aia înăbuşitoare când mergi lipit de zidurile murdare, lovind cu mâna stângă pietrele balustradelor şi cărămizile faţadelor, fără să-ţi pese prea mult că în jurul tău oamenii aleargă bezmetic, căutându-şi adăpost de sub un acoperiş spart sub altul. Tu vezi doar fuga lor şi zâmbeşti a mirare. Unde or fugi toţi? îţi spui, aproape cu un aer de superioritate. Asta până când îţi vezi paşii care se îndreaptă în aceeaşi direcţie şi te sperii. Ai vrea să poţi să te pierzi mai des în propriul tău oraş care se scutură, treptat, de mistere, departe de fuga lor plictisitoare. Să faci o mie şi una de ocoluri prin cinematografe,…
Acasă.
Vezi cum cresc încet fructele sub lumina blândă a soarelui. Îţi infigi mâinile în fagurii cu miere şi-ţi laşi vorbele să alunece pe cărarea cu trandafiri. Apoi, fotografiezi…